Iubiti si cainii vagabonzi…
19 Ian 2010 3 comentarii
…ca daca nu va iubesc ei pe voi! Nu stiu ce ziceti voi, dar, eu m-am saturat de ei. Saptamana aceasta a inceput cam infricosator, cu un domn catel care a avut o tentativa sa ma muste. Motiv? Nu stiu! Probabil ca il trezisem din somn, s-a speriat si s-a gandit ca daca sare la mine rezolva problema. E adevarat ca nu e placut sa fii trezit la 7 dimineata, nici mie nu-mi placuse, dar totusi, nu musc telefonu cand ma trezeste.
Azi, din nou! La scara( si in scara) se adunasera probabil toti cainii din oras(sau macar o buna parte din ei) si toti erau grasi si frumosi. Am stat cateva minute sa ma gandesc daca sa ies sau nu din scara. Intr-un final, catelul simpatic din scara a iesit afara. Si, cand am pasit si eu spre usa…am avut stupoarea sa vad alti 20 de catelusi simpatici care dadeau din coada si se uitau la mine. Au urmat apoi cateva minute in care ne priveam, eu tremuram din toate incheieturile de frica si ma gandeam daca sa ies sau nu, iar ei, probabil, se uitau la mine si se intrebau ce dracu face nebuna asta aici?Intr-un final, au plecat cativa si incet, incet, sovaind, am prins curaj sa ies din scara de tot.
Stiu, o sa ziceti ca ei sunt animale si nu gandesc…dar…oare nu sunt ei animalele alea foarte inteligente pe care noi le consideram cei mai buni prieteni ai omului? Nu ma intelegeti gresit, imi plac cainii, dar mai nou am o frica ingrozitoare de ei cand ii vad peste tot. Domnule primar, domnilor cu protectia animalelor, ce paziti?Dumneavoastra va plac? Si daca domnul primar ii iubeste asa tare incat vrea sa-i vada peste tot, de ce nu face un adapost la dansul acasa si sa-i ia acolo pe toti si sa ne lase pe noi, astia mai neiubitori de animale fara stapan, sa ne traim viata linistiti, fara un stres in plus, si, fara teama ca in loc sa ajungem la prima ora, ajungem la urgente.
Si da, domnilor stapani, daca tot nu-i mai vreti, de ce ii alungati asa? Gasiti-le un alt stapan sau un adapost. Oameni fara suflet, pe cuvant. Si suferim toti: cainii ca mor de frig si poate de foame, si noi, ca ne e teama sa iesim afara. Si da, sa nu credeti ca in timp ce scriu acest post am parte de liniste, ca, domnii catei au o disputa la mine in scara, si, fix in acest moment, latra de ti-e mai mare dragul sa-i auzi. Sper totusi sa nu ajung micul lor dejun maine sau in diminetile urmatoare.
Ninge iar…
17 Dec 2009 2 comentarii
in De pe langa noi, Sentimente
De vreo doua zile, iarna, minunata iarna, si-a intrat in drepturi:ninge, ninge si iar ninge. Ca de obicei, cand vine prima ninsoare te gandesti si la sarbatori, si, de aici incepe haosul:cadouri, cumparaturi, curatenie, pregateli…si tot asa.
Numai ca anul acesta, n-a fost ca de fiecare data, pentru ca acum mai mult ca oricand mi-am dorit sa ma joc in zapada, sa ma plimb printre fulgii de nea si tot asa. Si…mi-am propus sa ma bucur cat mai mult de iarna. De ce? Nu stiu! Se poate sa fie datorita fricii de incalzirea globala..sau..nu… sau poate ca s-a trezit copilul din mine( cam tarziu …e adevarat)..sau…habar n-am, dar, promit sa profit.
Desi…e de precizat ca azi era sa cad de vreo cateva(multe)ori, ca tare aluneca pe aici. Oricum, important e ca am reusit sa fac tot ce mi-am propus pt ziua de azi, si, sa nu uitam de cadoul de la FNO…care e foarte draguts(si n-am sa va zic despre ce e vb-a). Asa ca… pentru prima data in viata zic: Hai sa ne bucuram de IARNA!
Ps. Oamenii raman naspa…poate o sa-i schimbe spiritul Craciunului!
Copil pentru o plasa…
14 Dec 2009 2 comentarii
Astazi, in timp ce ma intorceam de la masa rotunda tinuta la primarie, aveam o plasa cu sucuri si alte tampenii in mana. Si grabita sa ajung acasa sa dorm, caci muream de somn, vedeam doar in fata si o mai auzeam de langa mine pe X povestindu-mi una-alta.
La un moment dat, un batranel la vreo 55-60 de ani, care tinea de mana un copil de 6-7 ani, ma opreste si ma intreaba daca am copii acasa. Cu gandul la fratele meu mai mic, mi-am raspuns ca da. In secunda urmatoare, batranelul se apropie si da sa ma ia de mana. Eu imi trag mana si el imi zice ca imi da copilu pe care il are cu el daca ii dau plasa din cealalta mana. In prima instanta, am incercat sa caut pe fata lui o urma de gluma, macar, dar, nimic. Omul parea foarte serios si foarte convins de fapta pe care vroia sa o faca.
Am ramas foarte socata si aproape fara sa stiu ce reactie sa am. Tot ce am putut sa fac a fost sa-i zic sa ma lase in pace si sa-l intreb daca a innebunit. Batranelul parca nici n-a auzit ce i-am raspuns, el o tinea pe a lui ca imi da copilul in schimbul plasei. Am plecat inainte si il auzeam in urma mea cum insista in ideea lui.
Acum ma intreb daca omul a facut gestul respectiv din disperare sau…chiar are o problema psihica. Tot ce-mi vine in minte e privirea speriata a copilului, care saracul nu avea nici o vina. Incep doar sa ma intreb daca acei oameni care fac copii cu nemiluita, fara a avea posibilitatea de a-i creste, au constiinta. Mi-e frica sa ma gandesc ce s-a intamplat dupa cu copilul batranelului, si, inca ma intreb daca a reusit sa-l dea sau inca e langa cel care era in stare sa`l ofere pe 3 sticle de suc…
Din seria…vise
26 Sep 2009 Scrie un comentariu
in De pe langa noi, Sentimente
De curand am gasit o melodie care se pliaza exact pe ce discutam ieri…vise…speranta…etc. Sper sa va placa si voua!Si inainte sa pun melodia, va impartasesc de ce m-am convins azi mai mult ca niciodata la curs: ca desi crezi ca sti destule despre ceva…intotdeauna e loc de mai mult si niciodata nu poti sa epuizezi complet un domeniu…[din seria :e loc de mai bine]
Cand visele devin realitate…
25 Sep 2009 Scrie un comentariu
Vi s-a intamplat sa va doriti enorm ceva si atunci cand e pe punctul de a se intampla sa va fie teama? Si parca de fiecare data cand ma gandesc la asta imi vin in minte cuvintele tatalui meu” Ai grija ce iti doresti ca ti se poate indeplini”. Imi amintesc ca prima data cand am auzit cuvintele astea ma gandeam ca nu am de ce sa imi faci griji caci daca se indeplineste ceea ce imi doresc eu foarte mult nu pot decat sa fiu fericita.
Mai apoi, am inceput sa aflu din lucrurile marunte ca nu intotdeauna indeplinirea viselor te face fericit. Sunt cazuri in care iti doresti enorm ceva, si, cand il obtii nu apuci sa te bucuri de el ca apar mii de responsabilitati, de noi provocari si asa mai departe. Abia atunci realizezi cu adevarat ce inseamna implinirea acelui vis si parca te apuca un dor de duca…
Cu toate astea… continuam sa visam “ca nu te costa”(in contextul crizei economice acum), continuam sa ne luptam pentru a ne implini visele, continuam sa o luam de la inceput cand nu suntem multumiti de visele noastre si sa ne orientam spre altceva. Daca e bine sau rau, nu stiu! Stiu doar ca deasta imi plac oamenii asa mult, ca intotdeauna gasesc ceva noi si intotdeauna pot mai mult decat zic.
Cu toate astea…ma tem putin de visul meu. Ma tem ca atunci cand voi ajunge sa fiu la un pas de el, o sa imi fie frica. Si am exemplul “figurantului” care acum ca e pe punctul de-a pleca unde visez eu si isi dorea si el, e trist, are emotii. Ma gandesc ca poate si eu voi simti la fel si poate voi fi dezamagita. Cu toate astea, nu renunt! Bucuresti vin si de ma dezamagesti…ma fac primaru tau si`o fi vai de tine ca te fac un oras mai bun! Numa asa sa iti fac in ciuda:P
