Inapoi din vacanta…
13 Sep 2009 Un comentariu
in Confuzie
Daca blogul acesta ar fi o persoana, probabil acum mi-ar impuia capul cu reprosuri, caci l-am cam lasat balta. Totusi, bine ca nu este si ca ma primeste din nou la el, dornic parca sa auda ce am mai facut in ultimele luni(caci cam atat a trecut de cand am postat ceva).
Ei bine, aceste luni, insasi minunata si mult asteptata vacanta de vara, au fost presarate cu de toate: fericire, tristete, oboseala, extaz…hmz…cred ca tot ce poate oferi Tabara Viata. Ca si anul trecut, vara aceasta mi-am petrecut-o in Straja ca lider in aceasta tabara. Probabil ca vi se pare mult timp pentru o tabara…se prea poate…dar pentru mine e cel mai frumos mod de a-mi petrece vara.
Anul acesta, am avut parte de copii minunati( ca si anul trecut de altfel), de experiente noi din care am avut ce invata, de momente hazlii, de momente tensionate, de momente emotionante si asa mai departe….dar…cu siguranta am reusit sa descopar ca pot mai mult. Am invatat ca unele lucruri se intampla pentru ca trebuie sa se intample, altele mai au nevoie de un timp pentru asta…dar, cel mai important, lucrurile sunt asa cum trebuie sa fie. As putea zice chiar ca mi-am testat limita de rabdare(cu copilasii mei de 8-9 ani), am invatat sa iert si mai ales am invatat sa accept ca nu e totul asa cum vreau eu, dar, asta nu inseamna ca lucrurile nu pot fi frumoase in felul lor.A fost o vara cu bune si rele, tocmai de aceea nu regret nimic din ce am facut , decat poate, ca n-am facut mai mult. Promit totusi sa ma revansez la anul.
Ajungand acasa…am revenit la cotidian. Revenirea asta a mea la cotidian…a fost putin cam rapida si cam pe nepregatite. M-am trezit in clasa a 12-a, cu un bac in fata, un bac schimbat , o admitere…si multa confuzie…munca…stres…
Partea buna e ca mai e un an si ajung la Bucuresti!
Politichie…grea politichie…
02 Iun 2009 Un comentariu
in Confuzie
Stateam eu si ma gandeam intr-o zi daca sa ma duc la vot sau nu ca doar sunt majora de mai bine de 6 luni si mereu am fost o sustinatoare a exercitarii dreptului la vot. Mereu le ziceam celor care nu mergeau la vot ca e dreptul lor si ca e pacat sa nu si-l exercite. Probleme mai serioase, insa, legate de cum si de ce ar trebui sa voteze pe X sau Y nu mi-am pus pana de curand.
Haide sa va zic de unde aceasta noua tema de gandire:votul. Orasul in care locuiesc e foarte mic, il poti strabate in 15 minute pe tot fara sa simti oboseala. Acum cateva zile, a fost un trainning in zona pe scriere de proiecte in context Tineret in Actiune, care se tinea undeva intr-o cladire pe langa primarie. Ca sa ajung acolo, trebuia sa strabat, mai mult sau mai putin, cam tot orasul(oras pe care il strabati mergand pe o strada…strada principala…). Si cum mergeam eu asa, somnoroasa, dar vesela ca urmeaza sa vad oameni dragi mie(trainneritsa noastra ), am observat ca mai tot ce ma inconjoara in materie de “bunuri orasenesti” sunt in doua culori:rosu si alb.
Ciudat ca am observat abia acum nu? De fapt…ma mai legasem odata de culoarea primariei(de asteptat sa fie rosie,nu?) si…mai apoi de culoarea celor doua scoli…si ele rosii. Niciodata insa nu m-am gandit ca o sa ajung sa vad atat de mult rosu si alb in jurul meu( si nu toti locuitorii micului meu oras sunt dinamovisti, pe cuvant, n-are absolut nicio legatura): dalele de la trotuar sunt rosii si albe, bancile din parc sunt rosii si albe, pana si florile de pe marginea trotuarului sunt rosii si albe. Ma intreba o foarte buna prietena daca nu cumva vom ajunge si noi rosii si albi.
Si ca si cum n-ar fi suficient, acum in plina campanie orasul e plin de afise rosii…de ce? Pai dragul nostru primar candideaza pentru europarlamentare(de precizat ca nu era nici o urma de ironie in fraza anterioara, domnul nostru primar este foarte iubit in micul meu orasel pentru ca a facut foarte multe pentru el ). Pe alocuri se observa si cate o nuanta de portocaliu…una de galben…una de verde.
Si stau acum si ma intreb… de ce din nou? Abia s-a incheiat o campanie, ca am intrat in alta. Iar promisiuni, iar avalanse de pixuri, caiete si umbrele, iar amabilitate exagerata, iar zambete false. Pai… fapte? Ceva concret aveti?Asta e tot ce faceti?Ne colorati in culorile partidului? Asta sa insemne politica?
Si raman la parerea mea ca dreptul la vot trebuie exercitat…dar..in favoarea cui? Printre munti de rosu cu nuante de portocaliu, verde , galben..ramane vesnica intrebare din Scrisoarea pierduta a lui Caragiale”Eu cu cine votez?”
Vine …trece…
20 Apr 2009 Scrie un comentariu
in Confuzie
Cine? Cum cine? Timpul. Ma gandeam intr-o zi ca timpul asta e cel mai mare dusman al meu, acum. De ce? Pentru ca trece atat de incet uneori si atat de repede alteori… Stiu ca acum o sa-mi ziceti ca de fapt trece la fel, doar ca noi il percepem ca fiind mai rapid sau mai incet. Aveti dreptate, dar recunoasteti ca si voi ati patit sa simtiti asa.
Pe langa asta, ziceam eu ca e cel mai mare dusman al meu ACUM, va reamintesc ca sunt sagetator si in general vreau ca lucrurile sa se intample in acest moment si nu la anul sau peste cateva zile. Cateva ore uneori par o vesnicie, ei bine, aceasta trecere lenta a timpului mi se pare ca mi-a lasat o cicatrice destul de adanca(asta ca sa nu fiu foarte specifica), fapt pentru care, timpul nu este deloc prietenul meu.
Dar totusi: ce putem face atunci cand trece prea incet? Dar cand trece prea repede? Pai…cred eu ca pentru momentele in care parca il rogi sa treaca, parca te rogi de secunde sa fie mai rapide sau de ore sa se evapore, ar mai fi varianta in care faci ceva, care te tine ocupat si uiti ca de fapt astepti ceva. Dar ce te faci cand ai de asteptat mai bine de un an? …va las pe voi sa raspundeti…
Pe de alta parte, exista momentele acelea perfecte:o simpla imagine, tu si el privind la stele, stand imbratisati si in jurul vostru liniste. Ei bine, nu se scurg atunci orele de parca nici n-ar fi fost? Pai si e corect? E corect ca atunci cand esti fericit orele sa zboare si cand ai vrea sa treaca mai repede parca stau?
Si atunci… ce e timpul? E prieten? E dusman?
Dor de scris…
28 Dec 2008 Un comentariu
in Confuzie
E adevarat ca de mult nu am mai scris ceva, motive nu as sti sa va dau desi imi fug prin minte cateva care le-as putea enumera, dar ce folos? Stiu insa, ca mi-e dor sa scriu chestii pe care sa le citesc apoi si sa-mi dau seama ca ar mai fi trebuit adaugat ceva sau ca undeva ceva nu suna bine sau ca am uitat o virgula si sa ma intreb, de ce nu, daca ar fi trebuit scris acolo cu un “i” sau cu doi “i”.
Si oricat de multe intrebari mi-as pune apoi, imi dau seama in final ca o modificare ulteorioara ar duce la risipirea sentimentului pus in text. Oare v-ati intrebat vreodata cat de bine face scrisul?Exprimatul pe hartie? De cate ori ati incercat sa puneti pe hartie cuvinte aiurea care va vin in minte in anumite momente? E cel mai relaxant lucru, simti cum toata furia,frustrarea sau indiferent ce sentiment te incearca se scurge afara…si dispare.
Nu stiu daca acest post are darul de a scoate in evidenta puterea cuvintelor, dar haideti sa fim seriosi, de cate ori nu ne-am fi dorit sa spunem mai mult decat am facut-o? Sa spunem totusi ceva atunci cand am tacut? Sa spunem ce simtim chiar daca riscam sa gresim? Sau, de cate ori cuvintele nu ne-au inveselit?
Stiti… ma gandeam intr-o zi cum ar fi sa reincepem sa scriem scrisori in loc de mesaje pe telefon? Oare noi , noua generatie, cunoastem emotiile date de asteptarea si deschiderea unei scrisori? E adevarat ca dureaza mai mult pana ajunge dar parca sentimentul e mult mai puternic si ti se intipareste in minte mesajul. O scrisoare de la iubit/a? De ce nu? Mie-mi suna chiar foarte bine!
In final, cred doar ca sunt o multime de cuvinte pe care mi-as dori sa le aud si cred ca si voi aveti cuvinte pe care le asteptati.Ma intreb doar daca momentul in care ele vor fi auzite vor mai avea aceeasi valoare.Voi c ziceti?
Soare…ploaie…vant…
22 Oct 2008 Scrie un comentariu
in Confuzie
Intotdeauna am fost impresionata de forta naturii, de rapiditatea cu care se produc schimbarile si de curajul cu care o simpla frunza infrunta fiecare fenoment.Nu vi se pare ca frunzele au un aer misterios?Oare cum reusesc ele sa faca fata vantului?Ploii?Ninsorii?Soarelui arzator? In fiecare zi infrunta mii de pericole si totusi sunt mereu cu zambetul pe buze. V-a zambit vreodata vreo frunza? Vi se pare imposibil?Eu cred ca trebuie doar sa fi foarte atent si vei observa cum frunzele canta,danseaza,zambesc si uneori chiar dau sfaturi.
Ma intreb oare cum ar face fata o frunza in fata tradarii, in fata egoismului celorlalte frunze, a ipocriziei si a rautatii? Oare ar fi la fel de zambareata? Oare ar fi la fel de vesela in fata acestor josnicii?Dar oare ce este mai greu de infruntat:natura sau josnicia?
Cu toate astea soarele rasare in fiecare dimineata si o scalda in razele lui.Incepe o noua zi , o zi care ar putea fi plina de lucruri bune, de zambete, dans si bucurie. Si sunt sigura ca frunza se bucura de aceasta zi noua si priveste cu optimism inceperea acesteia.
