Iarna=amintiri

 

As incepe acest post prin a-i cere scuze fotografului ca nu i-am cerut voie sa-i folosesc poza, dar, sper ca nu ma acuza acu de plagiat:))

De fapt…aveam nevoie de o poza speciala, care, sa completeze sirul de ganduri care ma bat de la o vreme. Inca de cand a inceput sa ninga mi-am amintit din nou de oamenii cu care pierdeam vremea prin zapada, cu care mergeam la colindat si de care mi s-a facut tare, tare dor. Mi-e dor de iarna trecuta, de clipele petrecute cu impactii in Straja, de celelalte ierni cu ei, de ei asa cum sunt cu adevarat.

Mi-e dor azi sa merg la sanius cu “Cangrena”, sa ma supar  pe I. si sa nu ne vb-im cateva zile, apoi sa ne impacam si sa merem amandoi la colindat, sa impartim acelasi pahar de suc, sa ne batem cu zapada, sa ma tin de el ca sa nu alunec, sa radem, sa ne certam iar si iar sa ne impacam si sa ne facem planuri de mers la sanie, sa le dam peste cap si sa le facem iar si iar. Mi-e dor de Nep, de parul lui crets, mi-e dor sa-mi zica Nicu in timp ce mai ia o gura de fin fiert bun de la tata, mi-e dor sa-mi zica iar si iar ca intotdeauna ii iau apararea lui I., mi-e dor sa-i aud minunata voce colindand…si..mi-e dor sa ne invitam la el la film. Mi-e dor de S, de povestile cu el despre orice, mi-e dor sa ne tachinam si sa ne intelegem, sa facem ture de parc si sa radem de lume…sa barfim..sa…sa…fim iar prieteni. Mi-e dor de cel care era intotdeauna misterios, care mi-a luat`o inainte cu Bucurestiul, mi-e dor sa-i zic ca ma enerveaza si da…mi-e dor de cea mai “crunta” baie cu zapada din viata mea. A da, mi-e dor de Alexa, mi-e dor de prietena mea Alexa de acum ceva vreme, sa fim singure impotriva lor, dar de fapt cu ei, mi-e dor de povestile cu ea si de multele clipe petrecute la banci. De fapt…cu siguranta nu ar incapea toate lucrurile de care mi-e dor doar intr-un singur post.

Si cand credeai ca sarbatorile ne aduc impreuna…ghici ce? Nu se va intampla asta. Probabil ca e primul an fara ei, fara toate cele mentionate mai sus. Si-atunci, tot ce a fost frumos, va ramane mereu viu in inima mea, unde ei vor avea mereu un loc special.

Ninge iar…

 

De vreo doua zile, iarna, minunata iarna, si-a intrat in drepturi:ninge, ninge si iar ninge. Ca de obicei, cand vine prima ninsoare te gandesti si la sarbatori, si, de aici incepe haosul:cadouri, cumparaturi, curatenie, pregateli…si tot asa.

Numai ca anul acesta, n-a fost ca de fiecare data, pentru ca acum mai mult ca oricand mi-am dorit sa ma joc in zapada, sa ma plimb printre fulgii de nea si tot asa. Si…mi-am propus sa ma bucur cat mai mult de iarna. De ce? Nu stiu! Se poate sa fie datorita fricii de incalzirea globala..sau..nu… sau poate ca s-a trezit copilul din mine( cam tarziu …e adevarat)..sau…habar n-am, dar, promit sa profit.

Desi…e de precizat ca azi era sa cad de vreo cateva(multe)ori, ca tare aluneca pe aici. Oricum, important e ca am reusit sa fac tot ce mi-am propus pt ziua de azi, si, sa nu uitam de cadoul de la FNO…care e foarte draguts(si n-am sa va zic despre ce e vb-a). Asa ca… pentru prima data in viata zic: Hai sa ne bucuram de IARNA!

Ps. Oamenii raman naspa…poate o sa-i schimbe spiritul Craciunului!

Copil pentru o plasa…

Astazi, in timp ce ma intorceam de la masa rotunda tinuta la primarie, aveam o plasa cu sucuri si alte tampenii in mana. Si grabita sa ajung acasa sa dorm, caci muream de somn, vedeam doar in fata si o mai auzeam de langa mine pe X povestindu-mi una-alta.

La un moment dat, un batranel la vreo 55-60 de ani, care tinea de mana un copil de 6-7 ani, ma opreste si ma intreaba daca am copii acasa. Cu gandul la fratele meu mai mic, mi-am raspuns ca da. In secunda urmatoare, batranelul se apropie si da sa ma ia de mana. Eu imi trag mana si el imi zice ca imi da copilu pe care il are cu el daca ii dau plasa din cealalta mana. In prima instanta, am incercat sa caut pe fata lui o urma de gluma, macar, dar, nimic. Omul parea foarte serios si foarte convins de fapta pe care vroia sa o faca.

Am ramas foarte socata si aproape fara sa stiu ce reactie sa am. Tot ce am putut sa fac a fost sa-i zic sa ma lase in pace si sa-l intreb daca a innebunit. Batranelul parca nici n-a auzit ce i-am raspuns, el o tinea pe a lui ca imi da copilul in schimbul plasei. Am plecat inainte si il auzeam in urma mea cum insista in ideea lui.

Acum ma intreb daca omul a facut gestul respectiv din disperare sau…chiar are o problema psihica. Tot ce-mi vine in minte e privirea speriata a copilului, care saracul nu avea nici o vina. Incep doar sa ma intreb daca acei oameni care fac copii cu nemiluita, fara a avea posibilitatea de a-i creste, au constiinta. Mi-e frica sa ma gandesc ce s-a intamplat dupa cu copilul batranelului, si, inca ma intreb daca a reusit sa-l dea sau inca e langa cel care era in stare sa`l ofere pe 3 sticle de suc…

Zi plina…

…la castel. Dar haideti sa le luam pe rand: se presupunea ca astazi plecam in excursie cu IMPACTII pe la Hunedoara la Castelul Corvinilor, apoi pe la zimbri si terminam cu Prislop. Itinerariu destul de simplut, dar, pentru copii o ocazie buna sa mai scape de acasa, de aceleasi peisaje si sa faca ceva diferit.

Ideea excursiei a fost primita cu mare entuziasm, doar ca, de la a zice pana la a face e drum lung, pe care nu toata lumea il duce la bun sfarsit[ca sa nu fiu prea rautacioasa]. Asa ca, ne-am trezit azi cu jumatate din lista de participanti si cu slabe sanse ca excursia sa mai aiba loc. Mai dureros[cel putin pentru mine] a fost sa vad ca cei prezenti chiar isi doreau sa mearga si ca pentru a face asta parintii au trebuit sa faca anumite eforturi[de ordin financiar]. Dezamagirea din ochii lor,  cand i-am anuntat ca nu se mai tine excursia, este de nedescris. Pentru mine a fost un moment tare, tare dificil.

Ei bine, am ramas doar cateva persoane[sa zicem organizatorii] si ne gandeam ce putem face si ce solutii  ar putea exista ca o astfel de experienta sa nu se repete. De fapt, eram si noi dezamagiti, caci, si noi dorisem sa mergem, sa scapam putin de cotidian. Si ghiciti ce? Am mers.

E adevarat ca n-a fost foarte frumos din partea noastra, dar, colega mea de “liderit” era mult prea dornica sa vada castelul, asa ca am luat masina ei si-am pornit la drum. Pe jumatate fericiti si pe jumatate dezamagiti de situatie, ne-am facut itinerariul intr-un cerc restrans si ne-am distrat copios. Acum nu ca as vrea sa par insensibila, dar, castelul ala nu e cine stie ce, plin de schele, incaperi in care nu s-a mai facut mare lucru de mult si care parca dau sa cada pe tine. E adevarat ca are si partile lui bune…[armurile  expuse dupa care eu sunt innebunita], dar, nu e totusi ceva extraordinar[exceptand faptul ca am facut poza cu Mos Craciun]. Cat despre minunatii zimbri, aveau o privire asa trista ca nu-ti mai ardea sa stai si sa-i pozezi. Linistea de la Prislop a incununat intreaga zi si ne-a dat asa un car de ganduri bune.

De fapt, ziua asta m-a facut sa ma gandesc in primul rand ca aceasta excursie trebuie neaparat facuta cu IMPACTII, apoi ca daca vrei cu adevarat se poate, si, nu in ultimul rand ca e de rau cu seriozitatea asta printre oameni. Asadar, sfatul meu e sa anuntati din timp sau macar sa fiti siguri cand afirmati ceva, nu de alta, da puneti alti oameni in situatii aiurea si nu stiu daca merita efortul. Aaaa da, si m-am gandit ca maine am o zi plina de sociologie…dar..asta urmeaza intr-un post viitor:))

De suflet…

Vreau sa va arat si voua o poezie care mi-a atras atentia si care mi-a placut din prima clipa cand am citit-o. Sper sa va placa si voua. Lectura placuta!

Nichita Stănescu-Alta matematica Noi ştim că unu ori unu fac unu, dar un inorog ori o pară nu ştim cât face. Ştim că cinci fără patru fac unu, dar un nor fără o corabie nu ştim cât face. Ştim, noi ştim că opt împărţit la opt fac unu, dar un munte împărţit la o capră nu ştim cât face. Ştim că unu plus unu fac doi, dar eu şi cu tine, nu Ştim, vai, nu ştim cât facem. Ah, dar o plapumă înmulţită cu un iepure face o roscovană, desigur, o varză împărţită la un steag fac un porc, un cal fără un tramvai face un înger, o conopidă plus un ou, face un astragal… Numai tu şi cu mine înmultiţi şi împărţiţi adunaţi şi scăzuţi rămânem aceiaşi… Pieri din mintea mea! Revino-mi în inimă!